22. VLAD SCUTELNICU
AȘTEPȚI SĂ-ȚI BATĂ DUMNEZEU LA UȘĂ
aștepți tot mai des
în ultima vreme să-ți bată
Dumnezeu la ușă
să nu te întrebe nimic
doar să-ți bată
dar nu e nici măcar sectoristul
să te anunțe că ți-au fost
furate ornamentele roților mașinii
ori că
că deh! locuiești la etajul IV și ai
vedere la stradă nu
în spatele blocului unde e
parcarea aceea nenorocită
nu e
nici vecinul vecin cu dormitorul
tău să te amenințe furtunos
birjărește domnule dumneata
nu-ți bați niciodată nevasta nu
asculți manele nu scuipi semințe
nu mănânci mici nici nu bei
bere la iarbă verde duminica nu...nu...
? ce
dracu
mai cauți la noi pe scară eu
te dau pe mâna poliției pentru
complicitate cu
liniștea la neliniștea noastră
a celor civilizați ce dracu
nici măcar nu-ți scârție patul
noaptea
ce vrei să fac îi spui sunt sărac
nimeni nu se uită la mine
ziua și noaptea se consumă scurt și abrupt
ca timpul unei respirații
rătăcită prin gânduri lumina pare
o amintire
port o cruce de paie ce oricând poate
să ardă la scânteia din cuvinte
și-apoi
nimic nu-mi lipsește
din tot ce am
nici măcar vulturii nu-mi mai aruncă aripi
nici brațele mele nu se mai lipesc
de pene
regret dar faptelor mele nici îngerii nu
le mai picură mir
tot ce mai vreau e
să înving frigul din mine încât
să nu mai pară ciudată căldura
pietrelor
descheiat la frustrări
înotând în confortul eșecului
fără a poseda proprietăți
în Bel Air din L.A.
ori mine de diamante în South Africa
îți vei încheia mărturisirea invadat
de sinceritate
regret dar nu mai fac nicio filosofie
de mult
nici măcar cea a vulgului
aștept să-mi bată Dumnezeu la ușă
aștepți
aștepți și preferi să-
ți (pe)treci ochi care se umflă
cresc
cresc
cresc/și
ajung cât două baloane de heliu ce-
ți poartă trupul ca pe o nacelă
sus sus mult deasupra
pământului unde întâlnești sânii superbi
ai pământencei cu piciorele pierdute
în stele
aștepți aștepți și te-ntrebi
: ? poeții Atlantidei unde sunt
! plutesc iată-i că plutesc
și pe pielea ochilor lor stau
să pleznească
sunetele acestui poem
atâtea câte au încăput
atâtea câte au ajuns până la ei
atâtea câte au rămas
stau să plezneasă
aștepți
21. PETRUȚ PÂRVESCU
PĂMÂNTUL DINTRE OASE
sau poem pentru țărani
pentru voi
oameni buni
și
de la țară
voi scrie cel mai frumos poem
lăsați-mă numai
să-mi iau căciula din cap
să vă sărut dreapta!
20. LUCIA OLARU NENATI
POETUL
Cel ce rostuie hotarul
Fiindului de nefiind
Cel ce știe turna-n trupuri
Ploaia-sufletul de-argint
Până nu se mai înseamnă
Fiindul de nefiind,
Cel ce văzul azi îl umple
Dară vine de nicicând
Iar când lutul i se surpă
Se-mprăștie peste lume
Ca o ploaie de argint...
Solzul frunzei viu în lună
De-al său suflet strălucind
19. DUMITRU NECȘANU
DESPRE IUDA
ia-mi sufletul și șterge cu el fruntea
pe care s-a prelins din ceruri dorul meu de tine
Doamne
18. MIHAI MUNTEANU
PEDEPSEȘTE CU O PRIVIRE
De parcă nu ai șticuvântul
cu care am descuiat, altădată,
lacătul fermecat de la scrinul
în care țineai scrisori parfumate.
Pe frunte-tot pala de nour trecător,
zâmbetul-lumina feții ovale și
cântecul care cerea drum liber.
Repetă cuvântul și acum când
primii nouri vin fugari pe cerul de
toamnă. Pedepsește cu o privire,
barem, pe trădătorul dintâi sau
pe adoratorul din urmă. În rest, lasă
totul pe seama amintirilor noastre.
17. STELORIAN MOROȘANU
POEME DE DRAGOSTE, NAIVE ȘI TANDRE
***
La umbra firului de iarbă,
Alt paradis nu îmi doresc!
Cu mici căpușe de lumină,
Săbătoresc, sărbătoresc!
Alt paradis nu îmi doresc
Și eu te simt, tu ești aparoape;
Sub huma-n care mă topesc
Într-un concert baroc de harpe...
Cu mici căpușe de lumină
Îmi peticesc bucăți de viață
Zâmbind senin, și tâmp, și bleg,
Ca stând lui Dumnezeu în față.
Sărbîtoresc, sărbătoresc!
Un Univers ce-ți semăna;
În brațe de te-aș strânge-acuma
Și eu și el am tremura...
16. CIPRIAN MANOLACHE
ERATĂ
Din acorduri ieftine de liră,
Din solfegii cu octave sparte,
Vânturile îmi alcătuiră
Melosul plecărilor spre moarte.
Poate într-o liniște măiastră
N-au deschis paingii-cine știe?-
La un colț albastru de fereastră
Decât cărărui zădărniciei.
Poate cu zâmbiri prea idioate
Am vândut obsesia minciunii,
Am zvârlit și flegme în cetate,
Am dansat prin codri cu gorunii.
Asta-i tot...și nervii mi-i răscoală
Frigul scârțâind pe după ușă.
Orele, mai mult din plictiseală,
Mă cuprind cu brațe de cenușă.
15.HORAȚIU IOAN LAȘCU
HA!
ce fericire nemaipomenită să
pătrunzi într-o bună zi în pielea unui
continent netrecut pe hărți în timp ce
domnul acela cu mină severă se
obstinează să creadă că moartea
e o afacere cash
14. MARIUS IRIMIA
CABLURILE (ULTIMUL POEM)
Bucătărie. Colegu. Cafeaua. Șase dimineața.
O noapte plină de vise. (Discuții despre planuri.)
După Napoleon și Stargate 1. O poveste de dragoste
dar el nu e ceea ce pretinde. Îi spune și
pregătește recâșigarea redutei, într-un mod bizar.
”De ce trebuie să o sacrifici și pe ea?” Cabluri uriașe
brăzdează cerul orașului. Cei doi se cuplează (prind)
la ele și zboară necontenit. Nu-și dau drumul,
în pofida vertijului. Apoi dispar. Reușise(ra). În
clasa a opta, unul la geam, celălalt la perete, noi veniți-
sunt ei, cu personalități schimbate. Dragostea
învinge.Voi ține totul secret. (Și după
trei planuri.) Și altele: roșa mă întreabă
dece nu am mai căutat-o, aș vrea s-o sun.
13. DUMITRU IGNAT
MĂ DUC SĂ ÎNTÂMPIN
Astăzi e o zi
înaintea altei zile,
un eșec
înaintea altui eșec;
timpul se fragmentează
numai pentru a înmulți înfrângerile.
Mai multe ratări
înseamnă mai puțină îndoială;
prin căderi se câștigă
certitudinile.
Mă duc să întâmpin
eșecul zilei de mâine;
nu e nimeni care să mă înlocuiască.
12. VASILE IEFTIME
DIOPTRII PENTRU PRIVIT MOARTEA ÎN OCHI
De câteva zile îmi bate la ușă...
- S-a dat verde la sinucideri poete
ține un bilet de vacanță!!!
Al dracului ofertă, zic eu și scriu,
scriu despre balconul meu de la etajul 10,
despre sticla de clor din baie,
despre lustra ce-mi atârnă gândurile-n tavan,
(ca să luminezi trebuie să atârni de-un cablu)
zic eu și scriu
despre cracii vecinei de la 7
ce-s ca niște forfece de sugrumat via
(bărbat-su este plecat în Italia de o lună)
scriu despre toate fututele și desfututele târgului
despre boboana de pe coliva ornată cu nucă
ce mi-o descânta nevastă-mea sâmbăta pentru ducă,
și despre alte rețete de condimentat clipele
așa mai pe gustul cârtițelor,
scriu despre votca 6/49 îndulcită cu diazepam
înainte de masă,
despre locul virgin al cuielor din podul palmei
și despre pancreatita ce-mi scuipă cuvintele
în closetele publice,
zic și scriu
de inimă albastră ca de metil,
de sticlă pisată
și...de negru în cerul gurii,
scriu,
la ce dracu mai scriu?
Când poet pot să fiu toată moartea
11. CEZAR FLORESCU
DIMINEAȚA ÎȘI SCOATE DIN JOBEN
câmpul de maci
tu te ridici din spuma cearșafului
îți pui căștile și înșiri
pe sfoara din balcon
visele noastre de-aseară
o depresie o astenie
cirapii tăi de damă
și un rst de metaforă
răsfoiești apoi jurnalul oglinzii
și-ți corectezi cu ruj
elegia buzelor
eu ascut creionul cu lama
și-mi privesc din nou mâinile de domnișoară
prin deșertul lor își taie drum
gângurind
poemul apocrif
10. CONSTANTIN DRACSIN
CEREMONIE ÎN FAȚA ZĂPEZII
Structurii umane
trebuie să nu-i lipsească niciodată
fața albă - fila nescrisă, dacă vreți -
pentru sărbători.
Sărbătoarea unei țări, a unui pământ,
a unei ape, a unui cer, - avem mai multe
ceruri? Eu cred că da, e o mică
și totodată o mare confruntare
în universul fiecărui om.
Ne știm din generație în generație,
cum am putea altfel să ajungem
în magica circularitate
de sunet în sunet,
decât prin confruntările tropotite,
irezistibile, ale cântecului...
Fausticile dimineți și amurguri
s-ar întoarce într-o răsturnare
fără de capăt,
s-ar îmbiba în coșmarul sufletului tău
închis pe o orbită sălbatică,
care nu mai poate fi legată
de niciun cer;
dintre atâtea ceruri
9.GELLU DORIAN
FRUMUSEȚEA
Stă desfăcută la nasturi și buricele degetelor îi ating sfârcurile
știe ea de ce acolo caută degetele cuiburi de îngeri,
știe ea că nici acolo
nici în altă parte nu sunt îngeri
ci doi drăcușori care se zbenguie ca luminițele în oglindă
când es se prăvale și nimeni n-o mai poate prinde,
știe ea cât de fragile sunt brațele care se arcuiesc sub ea,
cât de jucăuș devine trupul când cade în gol,
și acolo totul se pierde cu bună inconștiență,
stă, nu s-ar zice, nepăsătoare, chiar dacă nu se află acolo,
pe o margine de pat,
știe ea cât de dulci îi sunt buzele,
știe ea cât de adânci îi sunt picioarele,
cât de fierbinte îi este mijlocul,
cât de dulce,
și nimic din ce face nu lasă a se înțelege că ea știe,
că mai curând așa este firesc,
să fie pentru fiecare cât secunda prin care trece
să rămână o veșnicie,
despuiată și liberă ca o pușcărie în care toți ar intra
să stea după gratii,
știe ea că nu peste multă vreme o să i se ducă pielea la împăiat,
și asta o știe,
dar nicio vorbă sângerie n-o poate deranja
când pe buzele ei se odihnesc stoluri de ochi
pe care îi mestecă și-i așează pe șolduri,
mușuroi de furnici alungate de bețișoare de ceară
pe care le topește pe loc,
știe ea că nu este biserică în care să nu se adune
mii și mii de păcate pe zi...
8.THEODOR DAMIAN
CLOPOT ARZÂND
Încă nu s-a descoperit
câtă disperare este-ntr-un deșert
și cât pustiu într-un ceas
de disperare
toți ne naștem cu o disperare-n
deșert
și toți murim cu deșertu-n inimi
inert
peregrinăm cântând, cântecul trist
al mirelui fără fecioare
viața noastră ca urma copitei cămilei
în nisipul fremătând
fremătând
sub mângâierea ascuțită a vântului
întrebarea deșertului
sună ca un clopot arzând
dacă deja am venit
cum să fiu mai bine cel ce sunt
7. NICOLAE CORLAT
ABANDON
mi-am ascuns tăcerea în privirea ta
pârtia de frunze mă duce mai departe
pe urmele zborului ucis
printre funigei și speranțe până ce ochiul tău devine de
nepătruns
și muzica serii își înalță în ceruri ninsoarea
ascultă ascultă vin păsări de noapte să vegheze la patul tău
desfrunzirea
prin raze de lună privim împreună cum cerul
își lasă în noi disperarea
6. NICOLAE CĂRUNTU
SINGUR
Mereu
când eu
și prietenii mei
intrăm prin cârciumi
n-avem bunul obicei
de-a sparge pahare,
geamuri, scaune, tejghele
ci prostul nărav
de-a comanda bere,
votcă, rom ori lichior
și câte-n lună
și-n stele...
Ce-i drept, în ultima vreme
în baruri intrăm tot mai rar
dar
(pesemne este ca un făcut)
și-amicii s-au împuținat
încât uneori
când intru în crâșme
mă trezesc
vorbind singur...
5. CONSTANTIN BOJESCU
FILE (1)
Neliniștea sufletul i-l zbătea
Și-am gândit:
- Niciun regiment de dragoni
Nu-l mai poate salva!
- Problema este: Viața și Moartea,
Eul, Supraeul, Iubirea și Sinele,
Ca și cum te-ai salva, ca și cum
Ai da de-a dura prin lume cu Binele...
Și-atunci am urlat, înșirând pe ferestre
Cămășile insomniilor mele;
Ningea, scrumiera se umpluse demult
Cu pahare zdrobite, cu stele.
4. MARIA BACIU
CER ARS
Ziua asta n-a sfârșit de plâns.
Soarele s-a-nchis într-o găoace.
Nu se știe care cer a nins
Peste cimitirul ars de pace.
A trecut pe drum un orb și-a spus
C-a murit Isus, și altul nu e
Să se-nvrednicească până Sus,
Ca să fie iar bătut în cuie...
3. LUCREȚIA ANDRONIC
PRIMA NINSOARE
În era aceea îndepărtată
îngerii și-au plâns singurătatea.
Toți deodată!
Atunci a nins pe pământ pima oară.
Foșnetul luminii visa să apară,
soarele privea, primul să vadă
zeitatea cu pântec fertil
și sân de zăpadă.Și ne-am născut noi doi
din spuma laptelui cu miere.
Ca și cum cădeau ninsori
într-o risipă de splendori
de la iubire la durere
cer și pământ și-au pus
flori de gheață în ferestre
să ne împartă în două zarea,
frivolitățile terestre și clipa
când va prisosi dezghețul și uitarea.
Îndepărtându-ne de țărm,
tot Geea a sunat din corn.
Treziți din Marele ei Somn
atomi de humă în mișcare
ca și atunci, înfiorați de viață
privim cum lacrima de înger
în piptul nostru se dezgheață.
2. GABRIEL ALEXE
* **
Ce parșivă lumină mi se așează
fără simțire
pe față
întunericul n-o șterge
nici întunericul
Altair mi se scurge în vene
în locul mâinii drepte
un stilou
kafka
pe umărul stâng
o carabină
ernest hemingway
1. LUCIAN ALECSA
* NEBUNUL ȘI SOLDATUL
Nebunul își spală zilnic cămașa de forță
cu periuța de dinți din dotare
precum răcanul buda
sub privirile gingașe ale superiorilor
ambii siliți de insomnie
nebunul este surghiunit într-o coajă de vis
metalică și plină cu ținte de aur
halește în neștire pilitură de nervi oxidați
într-o totală euforie
i-au exploadat gingiile
au dat iarăși buzna dinții de lapte
își pensează barba c-un clește steril
de teamă să nu-și infecteze fanteziile
soldatul e un sâmbure de piersică
sub talpa generalului
sufletu-i asemenea unei proteze de porțelan
clămpăne sub jetul înjurăturilor
caporalul îl lovește cu bombeul peste meclă
aducându-i aminte c-a lăsat acasă o fată borțoasă
i s-a deschis corespondența
i s-a pârjolit intimitatea
ambii își trasează lângă ferestre stoluri de păsărele
gălăgioase și viu colorate
așa, doar să le țină de urât și să aibă cu cine conversa!
peste rafturile de amintiri ale nebunului
suflă crivățul în draci
cuvintele ploșniță pleznesc ca arse
hărmălaie mare în plămânii medicului de gardă
în schimb
în bârlogul sentimentelor cazone
se culcușesc tot felul de mândre
care din care mai despuiată
soldatul face instrucție cu ele
cât e somnul de lung
până ce sufletul i se face leoarcă de transpirație
șterge grăsimea de pe gamelă cu emoțiile lor neclăite
ochii-i colindă hai-hui
printre grenade, îngeri și minijupe
seară de seară
umbrele celor doi horesc și joacă țonțoroiu
sub streașina aceluiași ospiciu
administrat de mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu